DEZVALUIRI: Escrocheria Herbalife in Romania

Herbalife este o firma internationala ce practica inselatoria, generandu-si profitul de pe urma minciunilor si a promisiunilor false.

Bazandu-se pe o schema piramidala, "afacerea" a fost scoasa in afara legii in Belgia, inca din anul 2011, in alte tari luand forme diferite pentru a se pozitiona la limita legii si a-si continua activitatea frauduloasa.

Pentru ca Romania a fost si inca mai este un paradis al escrocilor locali sau internationali, Herbalife si-a asumat relativ rapid o pozitie de top intre vanzatorii de produse miraculoase pentru slabit. Au inchis gura presei prin cumpararea masiva de spatiu publicitar. Incepand cu ziarele locale, pana la presa centrala si chiar televiziunea cea mai urmarita din tara, Pro TV, toate institutiile media importante s-au facut pres in fata "corporatiei" pentru a li se azvarli o partea din profitul obtinut prin uz de fals.

Reprezentantii Herbalife din Romania sunt personaje lacome, care incearca sa parvina prin orice mijloace si care nu au reusit sa se afirme in niciun domeniu concret - asa cum afirma chiar ele in "prezentarile" inchinate firmei, tinute pe la hoteluri sau sali de conferinte de prin judetele tarii, in special cele defavorizate.

Marea majoritate a reprezentantilor sunt cooptati in grupare prin promisiunea unor venituri exceptionale, pe care ar urma sa le primeasca dupa ce vor crea la randul lor reprezentanti, care ar lucra pentru ei. Pana la acel moment ce nu se concretizeaza niciodata, racolatii sunt invatati sa tina discursuri stupide, propagandistice, in care sa minta audienta ca ei deja castiga sume fabuloase si sunt extrem de fericiti. Lucrurile stau cu totul altfel, mai ales ca acesti vorbitori sustin chiar ei financiar "angajatorul", prin organizarea de evenimente, plata reclamelor in media si pe internet, cumpararea de "cursuri pentru dezvoltarea personala si in afaceri" si, in primul rand, a tuturor produselor pentru slabit (gama extrem de variata).

Asa-zisele prezentari sunt false de la un cap la altul, cap de afis stand "demonstratia" ca presa sustine produsele Herbalife, le lauda si le recomanda. Dovada consta in prezentarea unor materiale ce constau dintr-o colectie a tuturor articolelor si clipurilor publicitare preluate din presa, despre care spera ca vor convinge auditoriul ca sunt altceva decat propriile aberatii, publicate sau difuzate in presa, la rubricile de publcitate, pe bani.

Oamenii prezenti intr-o sala inchiriata de reprezentantii Herbalife se caracterizeaza in general prin nivelul scazut de educatie si venituri medii (nu mici sau inexistente, pentru ca altfel nu ar mai avea de unde sa plateasca in cadrul schemei), dar mai ales pe naivitate, deoarece manipularea joaca cel mai mare rol in acest tip de inselatorie.

Viitorilor reprezentanti li se mai promite libertate financiara, detinerea unei afaceri proprii dar mai ales ca "oricine poate face asta", respectiv sa fie un reprezentant Herbalife. In realitate, credulii urmeaza sa piarda bani si timp in beneficiul creatorilor schemei, cei din varful piramidei.

Gica Hagi e cel mai cunoscut sportiv din Romania care a acceptat sa fie platit pentru a promova produsele Herbalife. Bani de la controversata companie primeste si Radu Moraru prin postul sau de televiziune, Nasul Tv, pe care ruleaza spoturi publicitare pentru produsele "de slabit".
DEZVALUIRI: Escrocheria Herbalife in Romania DEZVALUIRI: Escrocheria Herbalife in Romania Reviewed by Redacția on 15:28 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.